Rectificare acte

RECTIFICAREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ŞI A MENŢIUNILOR ÎNSCRISE PE MARGINEA ACESTORA

Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța.

În cazul rectificãrii actelor de stare civilã şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora, cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, dupã caz, la primãria unitãţii administrativ-teritoriale care are în pãstrare actul de stare civilã ori la S.P.C.L.E.P. sau, dupã caz, la primãria unitãţii administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului; cererea se soluţioneazã în termen de 30 de zile, prin emiterea de către primar a dispoziţiei de admitere sau de respingere; aceasta se comunicã solicitantului, în termen de 10 zile de la data emiterii.