Începând din data de 20.05.2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Medgidia preia cereri de eliberare a cărții electronice de identitate (CEI) ca urmare a expirării sau pierderii celui anterior, schimbării adresei de domiciliu, preschimbării sau prima eliberare.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Medgidia deservește populația din localitățile Medgidia (Valea Dacilor și Remus Opreanu), Cobadin, Ciocârlia, Mircea Vodă, Cuza Vodă, Saligny, Siliștea, Peștera, Tortoman.
Cărțile electronice de identitate au termen de valabilitate diferit : 5 ani pt persoanele cu vârste între 14-18 ani, de 10 ani pt persoanele cu vârste între 18-70 ani sau nedeterminat pt persoanele cu vârsta peste 70 ani.
Pentru prima solicitare de carte electronică de identitate nu se percep taxe de eliberare.
Documentele necesare pentru eliberarea cărții electronice de identitate sunt aceleași ca și pentru cartea de identitate.
Termenul de eliberare este de 10 zile lucrătoare.
Programare online : hub.mai.gov.ro
Cartea electronică de identitate va conține două certificate digitale, emise gratuit de către MAI, pe care le puteți utiliza pentru a vă autentifica în platformele online ale autorităților române și semna documente în format electronic.
Păstrați confidențialitatea codurilor PIN, întrucât divulgarea acestora către alte persoane poate duce la utilizatea frauduloasă a certcertificatelor digitale!
IMPORTANT!
Începând din data de 06.06.2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Medgidia preia cereri de eliberare a cărții electronice de identitate (CEI) pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani.
Cererea de eliberare a CEI se semnează de către ambii părinți. În situația în care minorul este însoțit numai de unul dintre părinți, se prezintă declarația celuilat părinte, din care să rezulte că este de acord cu eliberarea actului de identitate, autentificată la misiunea diplomatică a României din statul respectiv, la notarul public din țară ori la autoritățile străine competente (tradusă și legalizată în România).
Dacă există neînțelegeri între părinți ori unul dintre aceștia se află în imposibilitate de a-și exprima voința, va decide instanța de judecată prin hotărâre judecătorească definitivă.
NU se preiau impresiuni papilare pt minorii 0 -12 ani.
Cererea NU se semnează de minorul 0 – 14 ani.
CEI se înmânează unuia dintre părinți.
CEI NU se eliberează pe bază de procură specială.
Contravaloarea CEI pentru minorii cu vârste de până la 14 ani este de 67 ron achitată la ghișeul unităților C.E.C. BANK în contul colector al Companiei Naționale ”Imprimeria Națională” S.A., dar și la stațiile de plată SelfPay.
Programare online : hub.mai.gov.ro/cei/pragramari/harta.